0

Un cadou de ziua ta, Românie, țara mea.

1 Decembrie – amintiri naționaliste

În fiecare an, de ziua națională a României mă apucă tot felul de gânduri despre românul din mine.

Până să studiez în străinătate, acum mai bine de doi ani, îmi puneam adesea întrebările: “€œCe să fac să fiu mai român ca acum ?” sau “€œCu ce pot contribui și eu la imaginea României ?” – care știm cu toții, că mai suferă pe alocuri, în special în străinătate.

Când m-am întors din Danemarca, am venit cu amintiri frumoase despre mici contribuții ce le-am adus României care pe mine m-au marcat. Acum că posed acest canal de comunicare denumit blog, am să împărtășesc două amintiri foarte frumoase ce le voi păstra în suflet mereu.

Liga Studenților Români din Străinătate – LSRS

Din punctul meu de vedere LSRS este €œ”Cel mai bun loc în care poți activa ca un mic ambasador al României peste hotare.”

Cum a pornit ?
Totul a pornit de 1 Decembrie 2012, aflându-mă în Danemarca, am observat că studenții români nu erau foarte uniți în campusul în care locuiam. Mi-am dat seama de asta comparându-ne cu alte comunități numeroase de studenți străini precum Lituanienii, Ungurii, Francezii și Belgienii.

Ajunsesem să cunosc din diferite circumstanțe, majoritatea grupurilor de români din Kolding, însă nu aveam încă un motiv să îi aduc pe toți împreună. După câteva cercetări am dat de LSRS Danemarca. Mi-a plăcut tare mult ce făceau ei și am decis să îi contactez.

Aurora Ianos și Bogdan Gata au fost primele persoane cu care am luat legătura. Le-am spus că îmi doresc să aduc LSRS și la Kolding. Acesta era cel mai bun motiv pe care l-aș fi putut avea să aduc toți studenții români împreună pentru un țel comun.

Câteva săptămâni mai târziu, Aurora și Bogdan erau la Kolding, prezentând unui grup de aproximativ 20 de studenți, viziunea LSRS și beneficiile pe care le poate aduce implicarea lor. Pozele le puteți vedea aici.

Ce s-a întâmplat ?
Din acel moment, s-au întâmplat lucruri minunate, acțiuni care au îmbunătățit semnificativ imaginea studenților români în Kolding și nu numai. După cum urmează s-au realizat:

  • Promovarea sărbătorii mărțișorului – am realizat mărtișoare handmade, personalizate cu România și LSRS. Cu acordul conducerii, le-am împărțit domnișoarelor studente străine în timpul orelor de curs din facultate dar și tuturor doamnelor din administrație. Poze aici.

LSRS 3

  • Am realizat workshop-uri dedicate studenților români pe diferite domenii de dezvoltare personală, iar cel mai reușit a fost cel de Public Speaking. La aceste workshop-uri am beneficiat de sprijinul colegilor din JCI Kolding (o altă organizație internațională în care activez) pentru profesioniștii care s-au implicat ca speakeri și traineri.

LSRS 0

  • Am constribuit la organzirea BRAINetwork la Aarhus. Un eveniment de carieră pentru studenții români din Danemarca. Au fost invitați Consulul și Ambasadorul României în Danemarca dar și companii daneze deschise studenților cu sânge tricolor.

 

  • Am organizat un campionat de minigolf, urmat de un grătar tradițional românesc. La eveniment am avut plăcuta surpriză să vină români din toată regiunea de sud a Danemarcei, cu familiile lor, tineri români la muncă s.a. De asemenea, au fost invitați la eveniment și prieteni străini sau danezi, inclusiv din administrația scolii. Toată lumea s-a simțit bine.

lsrs gratar

  • În finalul perioadei mele de ședere în Danemarca, mi-am dorit un eveniment de amploare și așa a și ieșit. O conferință motivațională la care am putut aduce unul din cei mai titrați speakeri motivaționali din Danemarca: Gert Rune – singurul om din Scandinavia care a terminat un IronMan având doar un singur picior.lsrs gertÎn sala plină cu peste 70 de persoane s-a lăsat cu lacrimi, dar și în sufletul meu pentru că subiectul delicat era despre motivația pe care și românii trebuie să o aibe, de a dovedi ceea ce pot, ceea ce sunt și ceea ce reprezintă cu adevărat,  în special pe meleaguri străine.

    lsrs gala

    Cu un ochi plângeam, perioada mea de ședere se termina, iar cu un ochi rădeam de bucurie datorită lucrurilor nu pe care reușisem să le fac, ci pe care mi-am dovedit că pot să le fac. REUȘITA de a româniza în mod pozitiv comunitatea locală în care am locuit a fost pentru mine echivalentă cu DOVADA că se românii pot, oriunde ar fi ei.

    Video cu discursul meu de la acea conferinta.

 

Prezentarea României în liceele Daneze.

Un alt episod marcant în călătoria mea de român în străinătate a fost când am reușit să realizez 3 prezentări în două licee daneze despre România. Prin profesoarele de la facultate am reușit să mi se aloce un timp în orele de geografie și istorie ale celor două licee. Înzestrat cu drapelul național și o cameră de filmat, o prezentare interactivă în Prezi, cu personalizați românești marcante și locuri frumoase din România, am luat rolul în serios și am pornit expediția.

Mai jos puteți regăsi filmul care a ieșit cel mai bine în urma prezentărilor.

Video prezentare Romania in licee daneze – partea I

Video prezentare Romania in licee daneze – Partea a II-a

Ce a urmat după ?

În primul rând, concluziile bune cu care rămăseseră tinerii liceeni danezi despre România, concluzii care nu apucaseră să fie influențate de informații negative din media. După prezentări am avut surprinderea să vină elevi la mine și să îmi spună că nu credeau că România e așa frumoasă sau cum pot ajunge în România.

Sentimente de nedescris, un cadou pentru mine ca român, dar mai ales pentru România ca patrie.

În al doilea rând, a fost efectul incredibil care l-a produs video-ul prezentării pe internet. În câteva zile a ajuns foarte viral, adunând sute și mii de vizualizări iar eu, vă mărturisesc sincer, am primit peste 100 de mesaje, de la români, majoritatea necunoscuți, care și-au expus sentimente diferite de bucurie, frustrare, mândrie, patriotism s.a.

La o bună parte din ei le-a fost rușine să recunoască că sunt români, pentru că nu aveau cu ce se mândri în fața danezilor care au atâtea și atâtea. Din acel moment aveau filmul meu și îmi povesteau tot felul de întâmplări, alți străini impresionati, alte povești emoționante. Perioada ce a urmat, până am plecat înapoi în România, am fost invitat de câteva ori în diferite locații din Danemarca pentru a prezenta despre România unor comunități de români sau străini.

A fost o perioadă cu un impact emoțional puternic pentru mine dar și pentru cei din jur. A fost și va rămâne mereu o amintire superbă în sufletul meu. A fost cadoul meu pentru România.

La mulți ani români ! La mulți ani România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.