0

Students in Tech

Săptămâna trecută am participat la o competiție de aplicații mobile și jocuri din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Chiar dacă îmi plac mult competițiile, de data aceasta nu am fost în calitate de participant, ci doar de susținător. E drept că am susținut un proiect foarte drag, la care și eu am lucrat, anume FEAA App. Însă, am fost acolo pentru a-l susține pe prietenul meu din echipa dezvoltării FEAA App, George Eduard Suveti.

Students in tech


În primul rând, doresc să îmi adresez bucuria și felicitările lui George cât și întregii echipe din spatele FEAA App. După o prezentare foarte bună a lui George, cu puține emoții, proof of concept și download-uri la activ în acel moment, acesta a câștigat locul I la aplicații mobile din categoria “€œUtility Apps”. Pe lângă aparițiile în presă, sutele de download-uri, această este încă o dovadă a succesului pe care l-a avut acest proiect.

Însă nu despre aplicația FEAA este vorba în acest articol, ci despre cum am întâlnit studenții de la Politehnica și cum mi-aș dori să îi văd pe viitor.

Înainte de toate, să vă spun câte puțin despre această competiție.

Denumită SCMUPT (Sesiunea de comunicări pentru aplicații mobile din UPT) este o competiție dedicată aplicațiilor mobile. A fost concepută pentru studenții anilor terminali de la calculatoare (CTI) din cadrul Universității Politehnica. Organizată anual, își propune să crească și să-i atragă pe ținerii pasionați de programarea mobile.

Din câte mi-am dat seama, întregul eveniment este organizat și susținut de un profesorii Alexandru Topirceanu și Marius Marcu, ce susțin acest gen de proiecte și au ajuns cu această inițiativă la a treia ediție. Felicitările mele domnilor profesori !

După cum scrie și pe site, competiția nu impune un anumit nivel de complexitate tehnică a proiectelor, deși se ia în considerare acest criteriu. Competiția caută idei valoroase, întrucât de multe ori în spatele unei aplicații rudimentare se pot afla idei foarte bune.

Tocmai că…

De la idei bune pleacă totul sau de la idei bune se ajunge la nimic.

Aceasta a fost paradigma în care am trăit mulți ani, când aveam foarte multe idei, vorbeam la toți despre ele, însă nu executam nimic, nu implementam nimic. Când vedeam că dau de greu și mi se valida imposibilul, atunci renunțam. Exact atunci trebuie să ai puterea să mergi înainte.

Cu timpul, am învățat să le transform în realitate. Trebuie să recunosc că e de multe ori mai greu decât procesul prin care îți vine o idee. Așa cum spun și cărțile de antreprenoriat, ideea este 5% dintr-un start-up, restul este execuția, dar cel mai important, echipa cu care faci acea execuție.

Transformarea în realitate în domeniul tehnologiei, nu stă doar în implementarea părții tehnice.

- trebuie să fim ușer focus, să ne concentrăm pe cel care va folosi produsul;
- trebuie să știm ce vrea el, să aflăm ce funcționalități să dezvoltăm;
- trebuie să știm canalele prin care ajungem la primii ușeri, cum luăm feedback de la ei să creștem aplicația;
- trebuie să avem un focus și o coerentă în implementare;

Am învățat din proiectul FEAA App aspecte de project management pe care nici la școală nu le-am învățat, deși am terminat FEAA. Una dintre ele fiind metoda Agile. Am învățat să aplic conceptul lui Eric Ries, The Lean Startup pentru a putea dezvolta eficient un produs. Am învățat multe altele pentru că m-am implicat în procesul de dezvoltare, alături de profesioniști cum sunt cei de la Ascendro Technologies, și datorită ambiției colegilor mei de echipă.

Asta e ce am învățat eu și voi mai avea multe de învățat. Însă ce pot îmbunătăți studenții tehnici, studenții de la care se așteaptă să schimbe lumea ?

- au nevoie să încerce interacțiunea cu cât mai multe medii complementare lor (Ex: Politehnica cu Business, cu Drept, cu Arte, etc.) pentru a-și valida în primul rând părerile lor despre cum funcționează alte domenii. Să își formeze un mindset de business logic și need al oricărui idei sau produs.

- să folosească tool-uri consacrate în acest domeniu (Business Model Canvas, The Lean Startup, Agile, Porter’€™s 5 forces, Tipuri de monetizare etc.)

- soft skills – un domeniu din ce în ce mai dezbătut și controversat. Cât de mult îți trebuie aceste abilități pentru a succede ? Foarte mult. Nu le ai ? Simți că nu sunt pentru ține ? Nicio problemă, ia alături de ține un student care are aceste abilități. Cei mai mulți îi poți găsi în UVT, “€œuniversitatea de balet” cum o spun mulți, însă trebuie să înțelegem cu toții că fiecare poate fi valoros cu abilitățile sale. În special noi pentru voi și invers.

- participarea la cât mai multe evenimente, conferințe, de unde să acumulați lucruri și să cunoașteți oameni noi. În special competițiile consacrate pe plan local, Startup Weekend și HackTM. Acolo veți avea oportunitatea de a vă pune în practică cunoștințele, tool-urile de care v-am spus mai sus și să vedeți care vă este nivelul.

Nu în ultimul rând, aș dori să vă aduc la cunoștință importanța acestei perioade a vieții. Suntem într-un moment în care avem responsabilități și costuri foarte mici de susținere față de ce ne așteaptă în viață. Unii locuiesc la cămin, încă mai mănâncă pachete trimise de părinți, mănâncă fast food, merg pe jos sau pe bicicletă, nu au rate la bancă, mașină, utilități, soție, copii și alte obligații printre care și o carieră.

Trăim un moment unic în viața noastră – Studenția

Acesta este momentul în care putem să ne descoperim cel mai bine, având timpul necesar. Momentul în care putem risca cel mai mult și în care putem vedea ce înseamnă să fi un mic antreprenor. Putem munci până noaptea târziu ca mâine să o luăm de la capăt.

Mulți dintre noi ne simțim excelent când apucăm să ne angajăm din anul II într-o multinațională. Învățam multe ce-i drept, câștigăm un ban în plus, numai bun de cheltuială. Ce nu ne dăm seama, este că trăim într-o iluzie că am început cariera bine, devreme. Avem de toate: beneficii, bani, perspective. Însă, aceste perspective vor fi limitate în direcția companiei respective, față de perspectivele nelimitate pe care le avem ca studenți.

La anii și perioada de studenție nu o să ne mai întoarcem, însă la o companie, oricând.

avion studentie

Mie mi-a făcut plăcere să văd atâția tineri tehnici, pasionați și ambițioși, iar eu o să mă mai întorc la voi. Aștept ziua când și voi veți veni la noi cu idei geniale, să va ajutăm să le puneți în practică.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.