0

Students in Tech

Săptămâna trecută am participat la o competiție de aplicații mobile și jocuri din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Chiar dacă îmi plac mult competițiile, de data aceasta nu am fost în calitate de participant, ci doar de susținător. E drept că am susținut un proiect foarte drag, la care și eu am lucrat, anume FEAA App. Însă, am fost acolo pentru a-l susține pe prietenul meu din echipa dezvoltării FEAA App, George Eduard Suveti.

Students in tech

Continue Reading

0

Dragă 2015, asta să-mi aduci !

A venit momentul să le batem în cuie. M-am tot gândit, le-am analizat, am folosit internetul și forumurile pentru a mă documenta. M-am gândit la bugete, finanțări, alocări de timp. Le-am scris și pe hârtie, știind că scrisul cu mâna îți dezvoltă creativitatea de moment. Toate acestea în ultimele zile, pline de meditație și liniște, în căsuța natală de la Tg-jiu m-au făcut să mă decid cum îmi propun să îmi aștern anul 2015.

Dacă sunt persoane care vor să împărtășească aceleași lucruri cu mine, cu drag aș dori să ne auzim. Dacă sunt persoane care mă pot sprijini în îndeplinirea acestor obiective, nu ezitați să-mi dați de știre. Chiar dacă nu va fi nimeni, fiți siguri că voi face tot ce-mi stă în putiinta pentru a le realiza.

Din experiență, știu că în proporție de 30% ele se mai modifică. Unii spun că nu e bine să îți setezi prea mult viața, că tot nu ți se întâmplă așa cum plănuiești. Ei bine, eu am două opțiuni:

- Fie nu se vor întâmplă pentru că vor apărea oportunități mult mai mari și prioritare. Ceea ce este un lucru bun;

- Fie nu se vor întâmplă pentru că vor apărea impedimente de forță majoră, Doamne ferește;

Acestea fiind spuse, eu îmi doresc tare mult să mi se întâmple următoarele:

2015_2

Continue Reading